găzduieste pietre în inima sa și se prinde deseori disperată, căutînd prin dărîmături o fărîmă de speranță, o rază de lumină. și dacă reușește să dea de ea, devine protectoare pînă la extreme și dependentă, ca într-un final să realizeze că și puținul găsit nu-i mai aparține. atunci se lasă liniștea dureroasă ce-i alină sadic timpanele, picuri cad pe pietre șiroaie, iar ea se scufundă tremurînd în durere. nimic altceva decît o larvă în proces de regenerare. nimic altceva decît un suflet reciclabil sfîșiat de prădători bucată cu bucată.
